Prolog pentru povestea noastră:

Sunetele poartă cu ele mereu o vibraţie a sufletului.

Cuvintele se nasc din sunete articulate şi desăvârşesc prin forma lor vibraţia sufletului.

Cântecul esta o frumoasă împletitură de sunete şi cuvinte ce porneşte din suflet,

dar mai ales din inimă sau din plămâni, de aceea

Cântecul este ca o respiraţie care te duce către un Tărâm al Simplei Veşnicii Divine.

Cuvintele şi melodia cântecului sunt precum soarele şi lumina lui.

Şi amândouă se unesc din iubirea pentru poezie şi sunete.

Dar toată lumea ar vrea să ştie cum, de ce, şi când s-a creat cântecul.

 

Iată povestea lor:

 

A fost odată un băiat, cu-n nume cam ciudat. Nu-şi mai aminteste nimeni numele lui.

Nu mai este de actualitate, acum lumea se grăbeşte atât de tare încât orice ai face,

atenţia ei se îndreaptă in fiece clipă spre ceva sau altceva, cu importanţă sau fără,

oricum de moment ...

 

A fost şi o fată, tot la fel, c-un nume simplu şi prea firesc pentru a părea important.

Fiecare dintre ei avea o har: unul cânta şi celălalt scria versuri.

Dar nici unul dintre ei nu putea să creeaze de unul singur acea uniune de poezie şi sunet!

Aşa că au decis să se întâlnească şi să creeze împreună un cântec frumos şi nemaiîntâlnit.

 

Zis şi făcut!

 

Dar ce să-i faci, lucrurile sunt şi bune şi rele.

Amândoi erau prea mândri pentru a-şi recunoaste incapacitatea şi atunci au decis să meargă la Dumnezeu şi se le mijlocească întâlnirea.

Dumnezeu le-a ascultat rugile în tacere, şi le-a împlinit dorinţa.

Astfel s-au întâlnit pe un Tărâm Sacru care respira în ritmul Iubirii Divine,

S-au plăcut, s-au logodit şi gata !

 

Acum ce să vezi: în noul lor corp sunetele au început să spună că ele sunt foarte importante, fără ele nu se poate;

Poezia s-a apărat şi ea, şi a spus ca oricum nici un cântec nu poate să existe fără versuri, versurile exprimă tot mesajul cantecului.

Şi s-au despărţit, nu s-au înţeles.

 

Ce este de făcut s-au întrebat ei apoi? Cum se va crea cântecul nemuritor?

"In nici un fel", şi-au răspuns ei.

"Nu se mai creează? De ce ?" S-au întrebat alţii.

"Nu funcţionează", au răspuns ei.

 

Atunci un înger muzicant s-a întrebat: "Bine, dar noi ce facem? Cum mai cântăm?"

Iar sunetele au spus: "In nici un fel". Iar cuvintele au răspuns că dacă sunetele şuieră atât de tare, ele nu vor să creeze poezie pentru o astfel de muzică.

 

Ingerul speriat s-a dus la Mama acelor copii prostuţi şi a întrebat: "Mamă, ce ne facem?

Sunetele s-au supărat, ca şi poezia! Nu vor să mai creeze cântece!"

Iar Mama i-a răspuns: "Chiar aşa? Mă mir! Ei sunt uniţi pe vecie. Nu se poate un cântec fără versuri şi nici invers. Lasă-i să sufere în singurătate şi după un timp vei vedea!"

"Ce?" A întrebat îngerul?

"Cântecul!" A răspuns Dumnezeu.