Şi totuşi e primăvară,
Şi totuşi mereu, cineva vesteşte
Frumuseţea începutului unui nou an,
Frumuseţea Primăverii.
A vorbi despre Primăvară e ca şi cum
Ai şti că lumea are şansa ei de-a renaşte
o dată pe an, de echinocţiu,
Atunci când lumina e egală cu întunericul,
Când Soarele şi Luna îşi împart egal tronul cerului.
E ca şi cum ştii că seminţele plantate în timpul frunzelor căzătoare
Vor renaşte plăpânde şi cuminţi în bătaia
vântului senin şi blând de primăvară,
Aşteptînd să crească şi-nflorească şi să acopere Pământul cu
puternice culori ce mai târziu se vor întrepătrunde în gusturi,
Parfumuri, şi esenţe numai de oameni ştiute.
E ca şi cum vei şti că zâmbetul posomorât al
fiinţelor sensibile la căldura zilelor de mai,
Se va îmblânzi şi va renaşte din frig şi nori de ceaţă,
prin apropierea firească pe ecliptică a eternei mame Pământ
de strălucitorul, mândrul şi fierbintele Soare ceresc.
E ca şi cum vei fi ştiut dintotdeauna că nu contează
Nicicând curgerea firească a anotimpurilor, a luminii ş-a întunericului,
A binelui şi-a răului, a pasiunii şi-a apatiei,
Ci doar iubirea ce face toate aceste lucruri
să se nască, să crească, să se bucure de ele, şi să se topească
în memoria Timpului de necuprins a Veşniciei.
Şi totuşi ce bine că e Primăvară!
